Category Archives: Financiar

80 de ani in sincron cu tehnologia

Anul acesta ELECTROPRECIZIA, principalul angajator din Săcele și unul dintre cei mai importanți din județul Brașov, împlinește 80 de ani de existență. Compania, cu 1100 de angajați în prezent, este un brand cu răsunet în industria românească și nu numai.

Activitatea Electroprecizia a început la Brașov, într-o zonă cu o puternică tradiție industrială, în 30 iunie 1936, când a luat naștere PREROM, societatea pe acțiuni cu capital german-cehesc-român, specializată în fabricarea de instrumente de bord pentru avioane. Cinci ani mai târziu, PREROM a achiziționat compania germană Tartler, specializată în fabricarea de motoare electrice. Numele de azi al companiei a apărut în 1948, când aceasta a fost naționalizată și denumită ELECTROPRECIZIA, brand ce reprezintă și în prezent „precizie în electrotehnica românească”. După încă un an, datorită expansiunii producției, sediul a fost mutat în Săcele.

Dezvoltarea industriei auto din România face ca în 1953, Electroprecizia să înceapă și fabricarea echipamentelor electrice pentru tractoare și camioane. În 1968 a fost achiziționată licența Serri Ducellier Jager care, alături de alte investiții masive efectuate, au dezvoltat producția de demaroare, alternatoare, tablouri de bord, distribuitoare de aprindere și relee, integrând compania în orizontala fabricării autovehiculelor în România.

Concomitent a fost dezvoltată și activitatea de fabricare a motoarelor electrice asincrone. În 1955 s-au introdus primele standarde de calitate în fabricația motoarelor, realizând totodată standardizarea DIN (1965). După o perioadă în care motoarele săcelene au fost exportate în SUA, datorită spiritului inovator al colectivului din Electroprecizia, au fost realizate noi serii de motoare electrice în carcase de aluminiu (1987), integrându-se astfel în trendul pieții mondiale de la acea vreme. Motoarele speciale au completat gama de tipo dimensiuni prin construcția monofazatelor, a motoarelor deschise și a celor cu eficiență ridicată.

În 1998 societatea a început procesul de privatizare care s-a finalizat în 2008, când Electroprecizia a devenit ceea ce este și azi: o companie privată cu capital integral românesc. Procesul de privatizare a însemnat nu doar un transfer de proprietate, ci și implementarea unei strategii de modernizare, eficientizare și dezvoltare a activității companiei, de repoziționare pe principalele piețe interne și externe. Un moment important în implementarea acestei strategii îl reprezintă anul 2009, când au fost înființate cele nouă societăți comerciale independente care au preluat fiecare câte un domeniu din activitatea Electroprecizia:

Electroprecizia Electrical Motors – produce motoare electrice asincrone

  • Monofazate cu gabarit între 56-100, cu putere între 0,12-3 kW, la 1500 si 3000 RPM
  • Trifazate cu gabarit între 56-160, cu putere între 0,055-18,5kW, la 750, 1000, 1500, 3000 RPM
  • Motoare speciale în conformitate cu cerințele clienților

Electroprecizia Automotive Equipment

  • Producție echipament electric și electrotehnic auto pentru piața românească
  • Remanufacturare de alternatoare și demaroare pentru piața europeană

Electroprecizia Tools Production

  • Producție matrițe de turnare sub presiune, ștanțe de precizie, matrițe de injectat masă plastică, dispozitive de așezare , prelucrare și control, precum SDV-uri realizate după documentație tehnică primită de la client
  • Servicii de proiectare, măsurare 3D și control SDV-uri, reparații și etalonări ale echipamentelor de măsură și monitorizare

Electroprecizia Electrical Equipment

  • Producție subansamble electrice si electronice
  • Injecție mase plastice

Electroprecizia Construct Maintenance

  • Servicii de proiectare și execuție instalații electrice în spectrul 0,4 kV ÷ 400 kV
  • Lucrări de mentenanță utilaje de producție industrială
  • Lucrări de construcții și clădiri civile și industiale, inclusiv realizarea instalațiilor aferente acestora

Electroprecizia Cast Production

  • Turnare metale neferoase ușoare (aluminiu)

Electroprecizia Security & Protection

  • Servicii de pază și protecție

Tramar

  • Societate logistică destinată transportului terestru , intern și internațional de mărfuri

Electroprecizia Hydro Energy, cu activitate în domeniul producției de energie electrică

Succesul de astăzi al grupului de societăți Electroprecizia se datorează, într-o bună măsură, investițiilor în tehnologie. Eforturile investiționale recente s-au concentrat în două direcții: una de întreținere și conservare a patrimoniului, cealaltă vizând reînnoirea tehnologică. Pe lângă reparația capitală a unor utilaje cheie, au fost achiziționate utilaje moderne și tehnologii de ultimă generație ”Ca să vă dau doar cateva exemple, vă pot spune că în ultimii 3 ani am investit în intreg procesul tehnologic din grup, începand cu turnarea sub presiune și finalizând cu soluții ERP și de Business Intelligence. Am achiziționat 6 celule de turnare sub presiune dotate cu roboți, un sistem complex de sablare, un set de scule și matrițe, cochilii de turnare și alte utilaje și tehnologii ce ne vor permite să eficientizăm și să diversificăm oferta către clienții noștri. De asemenea, avem tehnologie de strungire CNC de tip OKUMA, mașini de frezare CNC de tip Hass, de electroeroziune cu fir de tip Agie, instalație de vopsit în câmp electrostatic, instalație de impregnare prin imersie și altele pe care vă invit să le vedeți în procesul de producție, la sediile societăților ELECTROPRECIZIA HOLDING” ne-a spus domnul Adrian Secelean Directorul General și Președintele Consiliului de Adminstrație al Electropriecizia SA. “Modernizarea și retehnologizarea reprezintă o preocupare continuă, iar planul nostru de investiții este unul dinamic, adaptat noilor cerințe și standarde de producție. În prezent am demarat producția de masă a unei noi game de motoare electrice de înaltă eficiență (IE3). Echipa noastră de cercetare-dezvoltare în vederea dezvoltării de proiecte proprii, a început cercetările pentru produsele din gama premium IE4, ce vin în întâmpinarea dorințelor clienților noștri și a respectării reglementărilor internaționale privind consumurile energetice.” a adăugat domnul Secelean.

Unul dintre cele mai importante proiecte ale conducerii companiei este transformarea platformei industriale de la Săcele în Parcul Industrial Electroprecizia, proiect concretizat în pragul aniversării de 80 ani, când societatea a primit acest titlu de Parc Industrial. Proiectul a fost demarat cu mai bine de cinci ani în urmă, din dorința de a utiliza zestrea amplă de active imobiliare rămase nefolosite după concentrarea activității celor noua firme din grup pe suprafețe eficiente.
Conceptul de parc industrial pe care îl propunem este unic la nivelul județului Brașov și, poate, chiar la nivelul țării. Mai în glumă, mai în serios, parcul industrial Electroprecizia este ca un cozonac cu stafide: noi le oferim celor care vin să se instaleze aici, nu doar un loc bun în care să își desfășoare activitatea, ci și o Vecinătate cu Valoare Adăugată, la fel cum stafidele transformă un cozonac bun, într-unul delicios.” ne-a spus domnul Adrian Secelean.

Pentru conducerea Electroprecizia una dintre cele mai importante resurse o reprezinta capitalul uman. De aici și preocuparea pentru modernizarea condițiilor de muncă oferite angajaților, pentru creșterea continuă a nivelului de pregătire a forței de muncă. Colaborarea cu Liceul Industrial din Sacele și înființarea, în cadrul Parcului Industrial Electroprecizia, a Centrului de Reconversie Profesională sunt doar câteva direcții conținute în strategia grupului.

Aceasta este, pe scurt, fotografia unui business de succes , care își propune pentru anul 2016 o cifră de afaceri de aproximativ 30 de milioane de euro și o creștere cu 15-20% pentru perioada următoare. „Este o reușită remarcabilă pentru un grup de companii românești, cu capital 100% autohton. Suntem mândri de ceea ce am realizat și le mulțumesc tuturor colegilor și partenerilor datorită cărora acum, la aniversarea de 80 de ani, am obținut asemenea performanțe. Dar nu vreau să închei fără să vă spun ceva: prezentul ne satisface, însă viitorul are pretenții și mai mari de la noi! Am dovedit că putem, avem încredere în noi, suntem în sincron continuu cu tehnologia și suntem pasionați de ceea ce facem. Stiți ce înseamnă toate acestea? Viitorul nostru este asigurat prin integrarea noastră în piața europeană, prin creșterea an de an a performanțelor, ceea ce reprezintă promisiunea mea către fiecare dintre dumneavoastră: colegi, colaboratori, parteneri și clienți.” ne-a spus domnul Adrian Secelean.

Realizari in cifre

PARC INDUSTRIAL
200.000 m² în centrul României
100.000 m² facilități de producție industrială
10.000 m² birouri

ELECTRICAL MOTORS
15 milioane motoare electrice fabricate

AUTOMOTIVE EQUIPMENT
30 milioane piese auto realizate

TOOLS PRODUCTION
80 mii proiecte de scule realizate

ELECTRICAL EQUIPMENT
120 milioane repere asamblate

CONSTRUCT MAINTENANCE
450 mii metri rețea de joasă și medie tensiune

CAST PRODUCTION
40 mii tone aliaj aluminiu turnat

SECURITY & PROTECTION
250 agenți de securitate absolvenți

TRAMAR
40 milioane kilometri parcurși

Veniturile grupului de companii Electroprecizia au crescut anul trecut cu 28%, la 156 mil. lei

Grupul de companii Electroprecizia, cu afaceri în pro­ductia de motoare, transformatoare electrice, echipamente electronice auto si transportul de marfuri, a avut anul trecut venituri cumulate de peste 156 mil. lei (34,7 mil. euro), mai mult cu 28% fata de anul anterior, iar profitul net înregistrat în 2016 la nivel de holding a fost de 6,4 mil. lei (circa 1,4 mil. euro). Anul trecut, vânzarile la export ale grupului Electroprecizia au ajuns la 17,2 mil. euro, fiind directionate cu precadere catre piata Uniunii Europene.

„Majorarea salariului minim pe economie a afectat o parte marginala a portofoliului nostru de business. Este inevitabil pentru modelele de business intensiv consu­ma­toare de manopera sa nu fie afectate negativ de aceasta succesiune de majorari din ultimii ani, o astfel de dinamica a cresterilor salariale fiind dificil de compensat emi­namente prin eficienta“, a declarat pentru ZF Transil­vania Adrian Secelean, prese­dintele consiliului de adminis­tratie si director general al Electro­precizia.

Electroprecizia avea la finalul anului trecut, la nivel de grup, 1.078 de angajati. În prezent, Electro­precizia are joburi disponibile în domeniile economic si de ingi­nerie, automatizari, mecanic si electric pentru persoanele cu studii supe­rioare, iar în productie, jo­burile defi­citare sunt de ope­ra­tori si pro­gra­m­atori CNC, bo­binatori, la­ca­tusi montatori, electricieni retele electrice, strungari, frezori, rectificatori, sculeri-matriteri.

„Devine din ce în ce mai dificil sa transferam în pret impactul negativ al cresterilor salariale, fiindca exista o limita pe care clientii o pot accepta. Managementul Electroprecizia Holding va diminua impactul acestor decizii, prin constructia unor parteneriate lucrative si prin maximizarea ponderii businessurilor cu valoare adaugata mai mare pentru clientii din portofoliul nostru. Dat fiind faptul ca operam cu portofoliu de businessuri capital intensive, preocuparea noastra va fi randamentul capitalului investit si nu cresterea cu orice cost a cifrei de afaceri“, a spus Adrian Secelean.

Administratorii producatorului de motoare electrice Electroprecizia Sacele au aprobat la începutul anului trecut numirea în functia de director general al companiei a lui Adrian Secelean, principalul actionar, în locul britanicului Harasgama Prithiviraj.

În cadrul grupului Electroprecizia activeaza companiile: Electroprecizia Electrical Motors (productie motoare electrice), Electroprecizia Automotive Equipment (productie echipament electric si electrotehnic auto pentru piata locala si remanufacturare de alternatoare si demaroare pentru piata din Franta), Electroprecizia Tools Production (productie matrite de turnare sub presiune, stante de precizie, matrite de injectat masa plastica).

Din holding mai fac parte si comaniile Electroprecizia Electrical Equipment (productie subansamble electrice si electronice), Electroprecizia Construct Maintenance (servicii de proiectare si executie instalatii electrice, mentenanta utilaje de productie industriala si utilitati), Electroprecizia Cast Production (turnare metale neferoase usoare, Electroprecizia Security&Protection (servicii de paza si protectie), Tramar (logistica, transport intern si international de marfuri).

În acest an au fost separate activitatile din cadrul parcului industrial Electroprecizia din Sacele, în activitati industriale si activitati logistice. Pe partea de activitati industriale, Electroprecizia estimeaza pentru acest an o crestere de 15% a gradului de ocupare al parcului. De cur?nd, rezidentilor platformei din Sacele s-au alaturat companiile Textile Blue Wash, R.Elastec Ro, Yurta Prod si EP Logistics.

„Un loc aparte în planurile investitionale din acest an îl constituie dezvoltarea parcului industrial din Sacele, cu scopul de a le oferi clientilor nostri din zona de real estate industrial si logistica  oportunitatea de a beneficia de pozitionarea strategica si de facilitatile platformei. Am alocat aproximativ 3,8 milioane de euro pentru constructii noi si amenajari în cadrul parcului industrial Electroprecizia“, a precizat Secelean.

Anul trecut, Electroprecizia a alocat circa 13,8 mil. lei (peste 3 mil. euro), din fonduri proprii si atrase, pentru investitii. Au fost realizate amenajari si modernizari de cladiri, a fost finalizata si data în folosinta o noua turnatorie, au fost achizitionate utilaje si mijloace de transport (5 autotractoare cu semiremorca).

Electroprecizia va continua în acest an investitiile în zona de productie, pentru a mentine si îmbunatati competitivitatea produselor si a serviciilor oferite. Suma bugetata în acest an pentru investitii este de peste 6,4 mil. euro, din care peste 2,6 mil. euro s-au alocat pentru achizitia de echipamente noi, destinate productiei. 

Grupul de firme Electroprecizia este controlat de omul de afaceri Adrian Secelean prin intermediul firmei Intercom Sfântu Gheorghe, care detine 49,7% din actiunile Electroprecizia SA. Activitatea Electroprecizia a început în urma cu 80 de ani la Brasov, într-o zona cu o puternica traditie industriala. În iunie 1936, a luat nastere PREROM, societatea pe actiuni cu capital german-cehesc-român, specializata în fabricarea de instrumente de bord pentru avioane. Cinci ani mai târziu, PREROM a achizitionat compania germana Tartler, specializata în fabricarea de motoare electrice. Începând cu anul 1948, compania numele companiei s-a schimbat în Electroprecizia, iar dupa înca un an, datorita expansiunii productiei, sediul a fost mutat în Sacele. În 1953, Electroprecizia a început fabricarea echipamentelor electrice pentru tractoare si camioane, iar în 1968 a fost achizitionata licenta Serri Ducellier Jager care, alaturi de alte investitii, au dezvoltat productia de demaroare, alternatoare, tablouri de bord, distribuitoare de aprindere si relee.

Concomitent a fost dezvoltata si activitatea de fabricare a motoarelor electrice asincrone, exportate în SUA. În 1998 societatea a început procesul de privatizare, care s-a finalizat în 2008, când Electroprecizia a devenit o  companie privata cu capital integral românesc. Au fost înfiintate societati comerciale independente, în care Electroprecizia are detineri majoritare.

Articol publicat în editia tiparita a Ziarului Financiar din data de 24.03.2017