Electroprecizia este mai mult decât o companie, este inima comunității sale și o poveste de succes de peste 80 de ani. Fiecare etapă istorică a avut provocările sale, dar compania a continuat să trăiască și să se reinventeze datorită angajaților săi. În condițiile în care majoritatea marilor companii industriale nu au reușit să se adapteze cerințelor economiei de piață, Electroprecizia a devenit un reper de ambiție și perseverență.
Anul 2019 a fost pentru Electroprecizia anul consolidării, urmând două direcții strategice:
– crearea de valoare adăugată la nivelul portofoliilor de afaceri printr-un management performant al fiecărui segment de business și prin alocarea capitalului pe proiectele ce oferă cel mai bun raport randament/risc.
– optimizarea utilizării activelor imobiliare din proprietatea companiei, printr-un management adecvat și prin investiții selective ce corespund obiectivelor de dezvoltare strategică
Preocupările și eforturile de dezvoltare și eficientizare a business-urilor din Holding sunt susținute de combinația optimă a raportului dintre procese, tehnologie și oameni. Portofoliul de afaceri este capital intensiv, în care investițiile sunt determinante pentru a atinge o structură de cost competitivă și implicit profit în contextul prețurilor de piață. Avem multe povești de succes alături de companii mari, integratori de produse premium, pentru care lucrăm serii scurte pe proiecte customizate. Suntem flexibili în a livra produse speciale în cantități variate plecând de la o mostră special dezvoltată pentru client iar echipele specializate de cercetare și proiectare ne permit să răspunem cu produse personalizate adresate unor nevoi foarte specifice. Avem un nivel ridicat de integrare a proceselor de la concept, producție și până la livrare, care ne permite o viteză mare de reacție cu timp record de realizare a fabricației, asigurând un control integrat al tuturor proceselor de fabricație și al calității produsului.
Strategia de dezvoltare a toturor activităților din holdingul Electroprecizia, se bazează pe îndeplinirea cerințelor clienților în ceea ce privește calitatea și promptitudinea livrărilor. Compensăm limitările impuse de vechimea unor utilaje și a infrastructurii, prin diversitatea tehnologică, asigurând astfel flexibilitate în producție și o excelentă rată de retenție a clienților în majoritatea absolută a segmentelor de business.
Proiectele de dezvoltare la nivelul portofoliilor de afaceri, partial finanțate prin fonduri guvernamentale sau europene, pentru următorii 3 ani vizează:
– creștere a capacității de producție prin extinderea capacității de turnare și a capacității de prelucrare prin așchiere a reperelor turnate, în valoare de 15,2 mil. lei;
– dezvoltarea motoarelor cu performanțe energetice “premium” și asimilarea celor mai inovatoare tehnologii de fabricație, realizabil printr-o investiție de 44,7 mil. lei;
– dezvoltarea capacității de injecție a reperelor realizate din mase plastice, în valoare de 5,2 mil. lei.
Pentru a implementa cât mai rapid noile proiecte căutăm permanent potențiali parteneri alături de care să dezvoltăm parteneriate strategice stabile și profitabile pe termen lung. Ne dorim în continuare să consolidăm fiecare relație cu clienții din portofoliu, pentru ca ele să devină parteneriate pe termen lung, cu beneficii bilaterale.
Strategia de optimizare a utilizării activelor imobiliare din proprietatea companiei, are la baza un plan strategic integrat, care vizează reconfigurarea întregii zone și punerea în valoare a patrimoniului imobiliar, prin îmbinarea sinergiilor generate de dezvoltarea activităților de producție, servicii și logistică, cu cele generate de dezvoltarea proiectelor rezidențiale și sociale.
Procesul transformațional al platformei industriale în parc industrial – logistic a dus la dezvoltarea Parcului industrial și logistic Electroprecizia, unic în centrul României prin conceptul de creare a unui ecosistem – tehnologii, procese, oameni – favorabil inițiativelor antreprenoriale.
În cursul anului 2019, s-a ajuns la gradul de ocupare al Parcului Industrial și Logistic Electroprecizia de 58%, totalizând o suprafață construită utilizată de 65.900 mp. Valoarea investițiilor imobiliare puse în funcțiune a fost în anul 2019 de 6,6 mil. lei, iar valoarea investitiilor în curs de 8,4 mil. lei.
Asistăm la cel mai mare proiect de transformare industrială din zona Brașov, care se adaptează schimbărilor piețelor pe care activează. Ritmul de dezvoltare și oportunitățile de investiții ne dau încredere că masterplan-ul va deveni realitate în următorii 2-3 ani.
Proiectele de dezvoltare imobiliară beneficiază de o alocare bugetară anuală de 3 mil. de euro, iar pentru următorii 3 ani vizează:
– continuarea sistematizării parcului conform masterplan-ului prin îmbinarea elementelor de clădiri noi pentru scopuri de logistică și a elementelor de clădiri recondiționate pentru activitatea de producție. Analizăm noi oportunități de business în acest segment, prin parteneriate cu clienți de renume. Proiectele sunt dezvoltate pentru a răspunde nevoilor clientului și au la bază contracte comerciale de folosință pe termen lung.
– refacerea infrastructurii de utilități a Parcului Industrial Electroprecizia, pentru a putea oferi condiții competitive rezidenților actuali și potențiali. Sunt necesare lucrări de îmbunătățire și modernizare a infrastructurii de utilități (gaz, energie electrică, apă și canalizare), a infrastucturii de securitate și supraveghere (iluminat și monitorizare video) și a infrastucturii de acces (drumuri, parcări, porți acces).
În ceea ce privește performanța financiară, veniturile totale consolidate ale anului 2019, în valoare de 176,8 mil. lei, sunt la nivelul celor din anul 2018, deși cifra de afaceri din aceeași perioadă a fost de 145,5 mil. lei, sub cea realizată în anul precedent cu un procent de 8%. Veniturile au fost realizate în proporție de 62% din vânzări pe piață internă, respectiv din vânzări către clienți de pe piața externă în proporție de 38%. Structura cifrei de afaceri din punct de vedere al activităților principale desfășurate se prezintă astfel: prestări de servicii 48%, producție 46%, chirii 3% si vanzare marfuri 3%. Rezultatul net al exercițiului 2019, este pozitiv înregistrându-se un profit net de 4,94 mil. lei, la realizarea căreia au contribuit semnificativ subsidiarele Electroprecizia AG cu 2,5 mil. lei și Tramar SA cu 3 mil. lei. Activitatea companiei Electroprecizia Electrical Motors a fost afectată de scăderea economică de pe piața Europeană, acest lucru resimtindu-se în volumul mai scăzut al comenzilor de motoare și în diminuarea exporturilor cu 37%.
Rezultatele au fost obținute în condițiile păstrării echilibrului financiar, capitalurile proprii au crescut de la 100.2 mil. lei la 103 mil. lei, finanțând astfel 55% din activele companiei. Societatea și-a păstrat structura solidă de active imobilizate în valoare de 110,6 mil. lei, din care activele imobilizate corporale reprezintă 99.67%.
Și în anul 2019 companiile holding-ului Electroprecizia au fost recunoscute drept unele dintre cele mai importante pentru economia brașoveană. Rezultatele lor financiare le-au plasat pe poziții fruntașe în domeniile lor de activitate, aducându-le nu mai puțin de 7 premii. Aceste distincții ne încurajează și impulsionează să oferim clienților noștri în continuare servicii profesioniste și de înalta calitate. Rezultatele și perfomanțele activităților sunt validate și de piața de capital și cuantificabile de către acționari prin creșterea valorii societății, capitalizarea bursieră crescând cu 24%, iar valoarea de piață a acțiunii de la 5.6 lei, la 7.5 lei, cu un rezultatul net pe acțiune de 0.94 lei, aferent perioadei analizate.
“Succesul companiei noastre se reflectă în comunitatea în care trăim. Ne dorim să fim prima opțiune de angajare pentru cât mai mulți locuitori din Săcele . Am dovedit deja că suntem un angajator stabil și serios, un holding cu perspective de business deosebite unde vom primi cu deschidere orice membru al comunității. “ Adrian Secelean – președinte al Consiliului de Administrație
Valorile – integritate, profesionalism, responsabilitate și spirit de echipă, sunt parte din cultura organizațională a fiecărei societăți din grupul Electroprecizia. În jurul acestor valori ne ghidăm și ne concentrăm eforturile de a angaja și reține cei mai buni profesioniști de pe piața muncii. Căutăm permanent profesioniști valoroși atât pentru activitatea de producție, cât și în echipa de servicii suport și management. Însă indiferent care ar fi opțiunile strategice din viitor, angajații companiei rămân prioritatea noastră permanentă. Strategia de resurse umane este integrată în strategia de afaceri a societății și urmărește creșterea valorii adăugate în segmentele de organizare, recrutare și selecție, compensații și beneficii, dezvoltare, managementul performanței. Pentru a susține aceste procese în anul 2019 pe de o parte am uniformizat politicile și procedurile interne de resurse umane la nivelul tuturor societăților din grupul Electroprecizia, iar pe de altă parte am corelat numărul de angajați și organigrama fiecărei societății cu nivelul activității desfășurate. Ca rezultat al acestui proces de eficientizare, numărul mediu de salariați în anul 2019 a fost de 878, cu 11% mai puțin decât în 2018.
„Driving our legacy into the future, since 1936 / Ducem tradiția mai departe, din 1936” este mai mult decât un slogan pentru noi și ne impune un comportament etic, onest și corect, incoruptibil, cu acțiuni onorabile consecvente, măsurabile și care concură la îndeplinirea cu success a obiectivelor noastre.
„Electroprecizia va continua să crească și împreună vom scrie un nou capitol în povestea de succes a companiei de aproape 100 de ani. Suntem onorați să vă avem alături de noi și vă mulțumim pentru încrederea acordată!” – Adrian Secelean, Președinte al Consiliului de Administrație




